De la pasiune la burnout

Bun gasit!

Cine ar fi crezut ca voi ajunge sa vorbesc aici despre burnout? Si nu orice fel de burnout, o combinatie neobisnuita de obiective auto-impuse, nenumarate indatoriri materne , sotie si bineinteles owner al unui bussines in continua expansiune care mananca timp si spatiu!

Intr-un articol publicat anterior vorbeam despre faptul ca la un moment dat am luat in considerare un eventual esec in procesul de expansiune al afacerii, era un risc pe care mi l-am asumat de la inceput si avea sa fie acoperit, financiar vorbind, din finante personale.

Adevarul este ca niciodata nu am putut sa concept un esec legat de Ralu Land. De fapt eram atat de hotarata sa-l dezvolt, incat nimeni si nimic nu-mi putea sta in cale. Cat de sanatoasa este aceasta atitudine? Cat de mult m-am schimbat in incercarea de a le face pe toate?

Va spun cu sinceritate ca m-am schimbat mult. Sar dintr-un obiectiv in altul, de la o etapa la alta, incerc sa vizualizez si sa controlez totul!

E drept ca organic provin dintr-un mediu in care totul se face repede si neaparat bine!  Sau cel putin asa avem senzatia. Intotdeauna am fost un angajat model. Nu este o lipsa de modestie ci este o realitate care nu ma incanta neaparat uitandu-ma in urma. Ce poate fi mai valoros la un angajat decat capacitatea de a pune munca pe primul loc in viata sa?!

Ei bine daca pentru multinationalele si institutiile pentru care am lucrat am dat tot, imaginati-va ce sunt in stare sa fac pentru afacerea mea!! Afacerea pentru care am tras atat de multe! Pentru care am pierdut zile de weekend alaturi de copilul meu, alaturi de sotul meu, pentru care am dat ultimii bani pentru tesaturi si altele asemenea.

Cand am ramas insarcinata cu Elias am programat totul. Ba chiar credeam ca nu voi avea nevoie de ajutor nici in sarcina nici dupa aceea, imi imaginam (si chiar am spus tuturor) ca dupa externare voi reveni direct la atelier unde cu maxima precizie amenajasem un spatiu baby friendly, unde aveam loc sa alaptez, sa schimb copilul, ba chiar si sa dorm in caz de nevoie!

Cu toate acestea am avut inspiratia divina sa am alaturi pe cineva in timpul verii care sa ma  ajute la partea mea de treburi, dar nici o grija, imediat ce am avut ajutor mi-am insusit o noua serie de atributii din ce in ce mai stresante.

Intotdeuna am avut o pornire extraordinara in a intreprinde lucruri, un entuziasm de nestavilit care mi-a adus succes in multe proiecte, insa acest elan a fost mereu umbrit de frica de esec. Nu stiu de ce si cum se poate ca aceste doua stari opuse sa coexiste, insa stiu  sigur ca lucrez sa depasesc aceasta limitare.

Revenind la momentul nasterii lui Elias, dupa cum va spuneam aranjasem totul insa nu am luat in considerare cateva aspecte importante cum ar fi intrarea lui Sebastian in colectivitate. Aceasta s-a suprapus cu greutatile inceputului in alaptare, renuntarea la scutec a lui Sebastian,  racelile luate de la gradinita, kilogramele mele in plus care imi creau o stare de anxietate si o stima de sine extrem de scazuta. As adauga la aceasta lista activitatea intensa de la atelier unde eu gestionam cu exclusivitate toate aspectele urmatoare: comunicarea cu clientii pe retelele de socializare, gestionare stocuri de materiale si comenzi, facturare, comenzi auxiliare si accesorii, plati, urmarirea incasarilor, bilantul lunar contabil, idei pentru produse noi, retururi, adaugare produse site, poze, editare, postari pe retele de socializare, raspuns la emails, discutii despre colaborari, clienti cu ridicari personale, planificarea sezonului urmator cu materiale, culori modele, si asa mai departe.

Cu mare sinceritate va spun ca abia asteptam ca Elias sa adoarma ca sa mai pot lucra de pe telefon cate ceva. Toate cele enumerate se intamplau 7 zile din 7. Uneori raspundeam la mesaje si emailuri noaptea, dimineata , cand apucam, poate mi-am cerut scuze si de la voi pentru acest lucru…

Cert este ca facand toate acestea incontinuu , fara pauza, am clacat. Nici un ajutor nu mi se mai parea suficient, copilul nu era suficient de “bine” si repede linistit de nimeni, aveam ganduri pe care nu le exprimam si ma asteptam ca cei din jur sa-mi cunoasca intentiile, lucru ce genera extrem de multa frustrare si discutii incordate, certuri, suparari, energii negative ce nu ar trebui sa existe in jurul copiilor.

Mi-a luat multa vreme sa constientizez de ce eram asa. Puneam totul pe seama postnatalitatii si desi refuzam sa recunosc, treceam printr-o depresie postnatala moderata.

Cea mai mare provocare pe care o intampin acum este clashul dintre dorinta de a dezvolta businessul  si retinerea de a-mi delega munca. Responsabilitatile mele cresc in volum, dificultate si nivel de stres iar eu sunt tot mai rigida in a le delega. Mi-am propus sa fac cateva sesiuni cu un coach de cariera pentru a lucra la aceasta parte insa evident ca nu am avut inca timpul necesar sa duc la bun sfarsit planul.

Ce am facut ca sa depasesc aceste periaode mult prea aglomerate? In primul rand o am pe sora mea care s-a alaturat businessului si care ma ajuta si cu copiii atunci cand Sebastian nu poate merge la gradinita. Efectiv este ca si cum m-as multiplica in aceste momente pentru ca mama fiind si ea, se descurca minunat si copiii mei o iubesc nespus!

Am inceput sa-mi limitez timpul petrecut pe gadgeturi, dupa terminarea programului la atelier mai intru pe telefon doar pentru chestiuni personale iar in weekend mi-am limitat timpul pentru ca momentan nu pot sa las neacoperita aceasta parte exact in zilele in care voi aveti cele mai multe intrebari despre produse.

In orice caz, se pare ca voi incheia anul cu obiectivele atinse, urmeaza sa mi le setez pe cele pentru 2022, wow, sper sa fiu mai ingaduitoare cu mine si sper ca anul acesta sa fi fost cel mai greu prin care am trecut pana acum.

Pana data viitoare va doresc sa fiti ingaduitoare cu voi si sa fiti sigure ca meseria de mama este cea mai grea dar si cea mai plina de satisfactii.

Va imbratisez!