Trăim să ne dăm timp sau ca să facem bani?

Tu cum ai stiut in viata ta ca e timpul sa iei o pauza? sa te opresti pentru o vreme din ceea ce faci?

Mie mi-a luat cam mult sa-mi dau seama care sunt semnele, reperele, ce anume ma face sa nu mai vreau….

Sunt 3 ani de cand am lansat Ralu Land  si 2 de cand o fac intr-un ritm ametitor, la un nivel de perfectionism anormal, spre servicii si produse ireprosabile.

In mare parte din timp imi iese, ma bucur, ma hranesc efectiv cu pasiune, multumiri si recunoastere. Uneori nu imi iese si ma macina, am remuscari si asa incepe avalansa de critica.

De cand l-am nascut pe Elias am avut ajutor pe toate planurile, obiectivul meu a fost ca in 2 ani sa nu fie nevoie sa ma mai intorc la birou, la jobul pe care il aveam inainte, si sa ma ocup doar de Ralu Land.

Asta a adus cu sine o serie de planuri marete, scalarea businessului, mai multa productie, mai multe produse, angajati mai multi, noi angajamente si un nivel de stres enorm!

Din pacate, contextul economic si social a facut ca si pentru noi sa se scumpeasca absolut tot, de la materia prima (care pe alocuri s-a dulbat ca si pret de achizitie!) pana la utilitati si contributii sociale.

Ca si noi, multi dintre voi sunteti mai atenti la cheltuieli, lucrurile neesentiale au coborat in josul listei de prioritati. Asadar, pentru mine businessul a devenit mai degraba o modalitate de a rula bani si atat.

Dupa vacanta de anul acesta mi-am dat seama ca nu ma pot desprinde deloc de ralu land, nici macar pentru o saptamana. Desi am urmat nenumarate cursuri despre prioritizare si delegare a muncii, perioada de maternitate a facut asa incat sa nu am timpul necesar pentru astfel de activitati de organizare. Orice timp disponibil il alocam site-ului sau conturilor de pe social media.

Concluzia a fost ca nu vreau sa traiesc asa. Primul an de concediu de maternitate cu Elias a fost un experiment sponsorizat din bugetul familiei si pentru care am dezvoltat un sentiment neplacut de regret, de care incerc sa scap. Desi i-am fost mereu aproape, simt ca trebuia sa fiu mai mult.

Daca cu Sebastian em experimentat concediul de maternitate acasa, singura, fara ajutor in timpul zilei (si destul de izolata), de data aceasta simt ca am fost mult prea activa. Mi-a daunat pentru ca m-am epuizat, am devenit si mai vulcanica decat inainte dar si mai indisponibila.

Imi repet uneori la nesfarsit lucrurile pe care vreau sa ajung sa le cred, sa scap in felul asta de sentimente de vinovatie. E natural si omenesc. Vreau sa cred ca acesti ani au fost despre a invata ce e important in viata mea, despre faptul ca nu vreau sa-mi vad mereu copiii din spatele camerei foto , ca vreau sa ma deconectez, sa ma desprind de tehnologie, de tot ce “se poarta” si “se recomanda”.

Vreau sa fiu eu. Eu in  viata mea simpla si imperfecta, obosita de joaca si construit garaje, cu lacrimi in ochi plangandu-ma ca nu mai am timp pentru mine.

Plang si scriu. Scriu pentru ca numai asa reusesc sa scot tot, sa ma eliberez, sa ma iert si sa ma vindec.

Aud in ultima vreme despre presiunea pusa pe seama mamelor, femeilor, ca in concediul de maternitate, pe langa cresterea copiiilor, sa puna pe picioare afaceri, sa revolutioneze “ceva” , sa nu stea “degeaba” ! de ce atata presiune? De ce nu constientizam ca aducerea pe lume a unui copil si primii ani din viata sa sunt perioade atat de solicitante si importante? De ce nu ne dam timp?

Dupa ultima vacanta in care am stat non-stop conectata la ralu land, am decis ca vreau sa fiu mai blanda cu mine, vreau sa ma vad, sa ma ascult, sa-mi dau timp si vreme pentru vindecarea ranilor din interior.

De asemenea, mi-am dat seama ca pentru mine sportul este cea mai eficienta terapie. Sportul ma ajuta sa-mi analizez gandurile, trairile, si, fara absolut nici o exceptie, zilele care incep cu miscare se termina in cel mai frumos mod.

Sunt o fire sentimentala care plange mult, de bucurie, tristete, extaz. Plang pentru ca trece timpul, pentru ca nu ma iubesc suficient si ca nu ma bucur mai mult de prezent.

Cineva mi-a spus recent ca, fara sa se scuze, cei ce aleg sa produca mai putin si sa se multumeasca cu mai putin, sunt mai fericiti. Chiar cred asta!

De putine ori impartasesc lucuri personale in zona ralu land pe social media, iar cand o fac, o fac pentru a arata fata umana si reala a omului din spatele acestui business. Inainte sa lansez Ralu Land nu aveam nici un cont, nicaieri. Nu imi lipsea nimic sincer.

Astept cu nerabdare finalul perioadei de tranzitie catre micul boutique pe care mi l-am dorit mereu. Care sa fie sursa mea de insipratie si nu de stres. Astept luna decembrie cu entuziasm. Ne-am propus sa vizitam targuri de craciun, sa ne vedem cu oameni dragi si sa simtim fara graba atmosfera minunata a sarbatorilor.

Magazinul Ralu Land va deveni unul bazat pe stocuri, vom renunta treptat la tot ce inseamna “ pe baza de comanda”. Varietatea de produse va fi si ea una destul de restransa. Vom merge pe cateva piese esentiale, cerute, populare si de sezon.

La sfarsitul lunii octombrie ne mutam intr-un spatiu nou unde nu vom plati chirie. Incerc sa scad din cheltuieli astfel incat ralu land sa se transforme din stresul zilnic, intr-o pasiune, din nou, ca la inceput.

Fac un pas in spate pentru mai mult bine in viata mea. Un pas in spate pentru cei 3 baieti ai mei. Pentru jumatatea mea care de 3 ani ma sprijina si este umarul pe care plang atunci cand imi este greu, si care, cu cea mai mare blandete, mi-a aratat ca nu sunt bine.

Va imbratisez si va doresc mult timp. Timp pentru voi, ai vostri copii si parteneri.

Pentru mine, mai putin inseamna mai mult in ultima vreme. Mai mult timp cu ei inseamna mai multa hrana pentru suflet si minte, mai multa rabdare si constientizare.

Pana data viitoare, cu drag, a voastra, Raluca ❤️ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.